De ce alegem pe cine alegem? Iata o intrebare care ajunge sa fie pe buzele tuturor celor care, mai devreme sau mai tarziu, intra intr-o relatie de cuplu. Problematica alegerilor de cuplu a fost si este dezbatuta inca, de catre cercetatori. Teoriile lansate atesta ca, alegerile pe care oamenii le fac sunt, in mare masura, inconstiente. Indivizii sunt atrasi de anumite persoane, de anumite trasaturi atat evidente ,cat si invizibile. De fapt, oamenii care difera la suprafata dar sunt foarte asemenatori in profunzime vor fi atrasi in relatii de cuplu.
Luati-va un moment pentru a va gandi la partenerul de cuplu. Stiti , probabil care sunt diferentele intre voi, dar, in cea mai mare parte, asemanarile va raman inconstiente.
Intr-o relatie de cuplu, partenerii se privesc ca fiind diferiti unul fata de altul.Si totusi, dupa cum spune vechiul proverb- cine se aseamana se aduna, de fapt sunt foarte asemanatori. Se spune ca atunci cand devine dificil sa traiesti cu partenerul de viata, de fapt devine dificil sa traiesti cu tine insuti.
Care este mecanismul care pune in miscare aceste alegeri?
In copilarie, pe masura ce individul se dezvolta, o parte din personalitatea sa nu se petrece decat prin anihilarea anumitor capacitati. Intuitia, spontaneitatea, creativitatea, caldura unui copil pot fi mai mult decat poate duce un adult si-atunci aptitudinile naturale si calitatile sunt defaimate-copilul devine neascultator, insistent, neastamparat, etc. Pe masura ce creste, va urma acelasi pattern si, isi va anihila anumite capacitati de a gandi, simti, actiona, din teama fata de ceilalti si fata de societate.
Momentul in care individul isi cauta un partener de cuplu, coincide cu momentul in care acesta este puternic afectat si, simbolic, cauta sa se echilibreze. El va cauta inconstient un partener care, este inca activ in zonele in care el a fost anihilat si destructurat.
Ganditi-va , cateva clipe, la calitatile care v-au atras sau va atrag la un partener. Le regasiti si la dumneavoastra, sau, mai degraba ati spune ca va lipsesc?
Atunci cand individul simte ca a gasit „persoana visurilor lui” va sustine ca aceasta o completeaza, e sufletul pereche, e plina de viata , etc. , ca si cum i-ar oferi ceea ce lui ii lipseste. De exemplu, o persoana fragila , cu o capacitate de autoprotectie anihilata, va fi atrasa de cineva care pare puternic si protector. Relatia ar putea deveni una dependenta, sau din contra, puterea si capacitatea de autoprotectie vor fi reactivate in persoana si astfel, aceasta se va simti intreaga.
Pnetru ca, a fi intr-o relatie de cuplu asta presupune. Fiecare dintre parteneri este sprijin reciproc pentru cresterea, dezvoltarea si maturizarea Eului celuilalt. A fi intr-o relatie de cuplu este o sansa extraordinara de echilibru interior si de a „practica” iubirea neconditionata.
Acest „secret” de atractie este , de fapt, baza tuturor tipurile de atractie dintre oameni. Exista atractie fata de anumiti oameni pentru ca au activate anumite calitati pe care individul le poseda , dar in stare latenta.
Cand intr-un cuplu , partenerii iubesc anumite calitati in celalalt, de fapt si le pot activa in ei insisi. De asemenea, cand o greseala a partenerului este criticata, trebuie constientizat faptul ca, cel ce critica face aceeasi greseala, exprimata poate, in alte moduri.Tocmai de aceea defectele celorlalti devine intolerabile, pentru ca sunt reprimate .
Pe masura ce relatia de cuplu evolueaza, partenerii se confrunta cu aspece ale propriilor personalitati, greu de asimilat. Paradoxal, calitatile care la inceput ereu placute si valorizate, devin, cu timpul , enervante.
Insa, momentul in care fiecare descopera ca s-a casatorit cu „geamanul ” sau ( Biddulph, 2011) este momentul in care isi descopera propriul eu iar rezolvarea problemelor de cuplu genereaza eliberare. Constientizarea faptului ca niciunul dintre parteneri nu este „personajul negativ” , ci ca responsabilitatea este impartita va duce la vizualizarea problemelor dintr-o cu totul alta perspectiva. Ca si cum , partenerul de cuplu este o oglinda in care te poti privi. Da, te poti speria , alegand sa fugi si sa te ascunzi, sau din contra, te poti retusa, aranja , Recreea!