Este important sa ne zgandarim propriile convingeri, lansandu-le o provocare-ele ar putea sa fie gresite!
„Imi amintesc ca odata am ramas blocat intr-un loc gresit. De fapt, era un loc foarte gresit si foarte periculos. Abia mai tarziu aveam sa descopar cat era de gresit si de periculos. Pentru a inrautati lucrurile, eram ferm convins ca ma aflam in locul corect. Unde ma aflam-si nu planuisem sa fiu-era in varful unei vai glaciare din Alpii Stubai ai Austriei.
Parasisem caldura, confortul si siguranta unei cabane agreabile si tihnite de munte, pentru a o lua pe traseul care era in plan pentru acea zi. Ruta parea simpla si realizabila-cel putin pe harta. Urma sa ma duca intr-o vale, de-a curmezisul unui ghetar, peste o creasta si apoi in jos pe urmatoarea vale, unde avea sa ma astepte o alta cabana calduroasa.
Dar problemele s-au ivit inca de la inceput, caci peste noapte ninsese din abundenta, iar zapada acoperise orice indiciu clar de traseu. Mi-am studiat harta, m-am convins ca valea din stanga mea urma contururile celei pe care trebuia sa merg. Am examina forma varfurilor muntelui si curba vaii si mi-am consultat busola. In plus, se vedea urma vaga a unor pasi ce duceau unde credeam ca trebuia sa ma indrept. Si totusi aveam niste intrebari. Sa merg pe urmele pasilor altora sau sa o iau dincolo de ele si sa-mi croiesc propria-mi directie inainte? Am ezitat cateva momente, apoi am ales sa merg pe unde fusesera altii, increzandu-ma in faptul ca stiusera ei unde se duc.
Curand, urmele au fost mascate de zapada proaspata, asa ca trebuia orocum sa-mi croiesc anevoie propria poteca. Spre creasta din capatul vaii, inaintarea a devenit tot mai greoaie, iar zapada tot mai adanca. Se intampla sa ma afund pana la genunchi, ba chiar pana la talie. Era evident ca nu ma aflam pe traseu si ca oboseala ma cuprindea rapid tot mai tare.
Singura modalitate ca sa-mi confirm locatia era sa ma urc pana pe creasta ca sa vad valea pe partea cealalta, si, speram eu, cabana care era destinatia mea. Ascensiunea pe stanca umeda, aproape verticala era o aventura riscanta. Si totusi, a ma intoarce parea aiurea, caci daca ma aflam in valea corecta insemna sa irosesc efortul depus intr-o zi intreaga. Incet, cu teama, mi-am croit drumul in sus. Ceea ce m-a intampinat a fost o intindere de o frumusete coplesitoare de campuri de zapada alba, imaculata, cu varfuri negre aacutite care taiau ca dintii unui rechin intr-un cer albastru si rece. In afara adierii blande a vantului, totul era calm, nemiscat, de parca as fi dat peste un moment de meditatie al naturii.
Era frumos, dar gresit. Nu exista vreun semn a ceea ce ar fi trebuit sa fie o cabana vizibila. Nu aceasta era valea despre care zicea harta mea ca ar fi trebuit sa o vad in fata ochilor. Eram clar in locul gresit. Tremurand tot, extenuat si frustrat, am gasit o stanca pe care sa imi mananc pranzul si sa imi analizez optiunile, dar capul meu era plin de automustrari. Vorbe din trecut mi-au revenit in timp ce ma pedepseam singur pentru o astfel de greseala prosteasca. Mi-a luat ceva timp pana sa ma conving ca astfel de ganduri nu ofereau o solutie. Trebuia sa gasesc calea de iesire, iar primul pas era sa accept unde eram. Dorind sa ma aflu altundeva nu avea sa-mi rezolve dilema. Greseala mea fusese o eroare temporara de alegere. Ma condusese intr-un loc unde nu voiam sa fiu, dar, exact cum facusem alegerea care ma adusese aici, puteam sa fac si alegerea de a iesi de aici.
Intrebarea era acum: In ce directie sa merg? Ar fi mai bine sa ma intorc pe drumul pe care venisem? Cunosteam ruta si puteam anticipa o cabana calduroasa si o mancare fierbinte la capatul ei. Sa stau unde ma aflam si sa sper ca pana la urma ma va salva cineva? Sa aleg sa continui drumul? Procedand astfel, as ajunge intr-un teritoriu necunoscut. Ar insemna sa trec peste cateva creste, ca sa gasesc cabana de care aveam nevoie pentru a innopta. Era posibil sa nu reusesc pana se lasa intunericul. Asta ar insemna sa fiu prins in cursa stihiilor intr-o noapte inzapezita si inghetata.
Am decis sa o iau inapoi pe urmele pasilor mei, iar coborarea a fost distructiva, mai intai dandu-ma ca pe saniuta pe haina mea rezistenta la apa, apoi alunecand in josul ghetarului pe cizme. Dar cand m-am intors la cabana si am povestit aventura jenanta a zilei mele, am aflat unde ajunsesem. In sezonul trecut, doua rucsacuri se ivisera deodata chiar de sub limba ghetarului pe care mersesem eu. Se credea ca apartinusera unui cuplu de alpinisti care disparusera in josul unei crevase cu douazeci si cinci de ani in urma..si nu mai fusesera vazuti niciodata.
Ni se poate intampla oricaruia dintre noi sa ajungem in locul gresit. Exact asa cum alegerile pe care le facem si deciziile pe care le luam ne pot duce in locuri in care nu am vrea sa fim, tot asa avem puterea sa facem acele alegeri si sa luam acele decizii care sa ne aduca inapoi pe fagas. Dar, daca va gasiti intr-un loc in care nu v-ati asteptat sa fiti, cautati si profitati de oportunitatea de a descoperi ceva nou.”
Viata este imprevizibila si se poate intampla sa ne trezim in locuri necunoscute. Insa totul tine de alegeri: alegerea de a te intoarce, alegerea de a ramane , alegerea de a continua. Indifrent de cale, exista experiente si consecinte, pozitive sau negative. Important este sa fim constienti de toate optiunile si sa alegem matur si deliberat.
Despre povesti aici:
