Bucurat-va de experientele pozitive trecute! Gasiti moduri practice de a avea grija de voi insiva!
” Exista o teorie de psihologie pe care n-o veti gasi in niciun manual. Eu o numesc Teoria Rezervorului de Apa de Ploaie.
Orginile sale, ca si multe alte lucruri, merg pana in copilaria mea. Cand eram la scoala primara, parintii mei cumparasera o casa pe plaja intr-un orasel la marginea marii, unde ne petreceam vacantele de vara.
Cand ajungeam, la inceputul vacantei, primul lucru pe care-l facea tata era sa verificde rezervorul de apa de ploaie care pastra provizia noastra de apa. Folosindu-si degetul, lovea traversele ondulate ca sa stabileasca nivelul de apa pe care il continea rezervorul. Facea un semn cu creta pe el pentru a ne urmari consumul.
Copil fiind, asta ma fascina. Ce putea auzi tata? Ce afla din acest ritual? Ce ii spunea rezervorul?
De indata ce se ivea ocazia, ma furisam afara la rezervorul de apa de ploaie si ma trageam, depunand ceva efort, pe stativul de lemn. Indoind incheietura de la degetul aratator exact asa cum facea tatal meu, incepeam la baza rezervorului, batand usor in sus fiecare traversa. Ascultam, traversa dupa traversa, la sunetul monoton al fiecarei lovituri inabusite de greutatea apei. Mai sus, pe rezervor, am descoperit deodata ca a inceput sa sune, vibrand a gol. Mi-am croit inapoi drum in jos pe traverse, ascultand subtilele schimbari, apoi din nou in sus pentru a determina nivelul exact al apei nevazute din rezervor.
Am facut-o pe partea opusa celei a tatei, astfel incat sa nu fiu influentat de semnul lui cu creta. Gasind ceea ce am crezut a fi nivelul, am mers in jurul stativului rezervorului, urmarind cu degetul de-a lungul traversei pe care o alesesem, pentru a compara aprecierea mea cu a lui. La inceput nu am reusit atat de bine ca el. A fost nevoie de putina practica de-a lungul anilor, dar din ce in ce mai des degetul meu nimerea semnul facute de el cu creta.
Exercitiul era important, deoarece, daca noi nu urmaream cu grija consumul de apa, rezervorul se putea goli. Pentru a asigura ca aceasta nu se intampla, ne-am angajat in doua procese. Primul era preventiv.Trebuia sa invatam sa ne conservam si sa ne administram rezervele-folosind fara sa exageram si implindu-ne necesitatile fara a ne solicita resursele.In al doilea rand, intrucat puteau sa existe factori dincolo de controlul nostru, cum ar fi un sezon deosebit de cald, secetos, trebuia sa fim pregatiti sa gasim metoda pentru a ne completa rezervele.
Prin aceasta experienta, eu am invatat despre importanta evaluarii si monitorizarii rezervelor noastre emotionale. Acum am aceasta teorie ca noi ca persoane suntem intru catva ca niste rezervoare de apa de ploaie emotionale. Desi emotiile noastre nu sunt atat de finite ca apa din rezervor, ca si la rezervor, putem deschide si inchide robinetul nostru emotional. Putem da altora, familiei noastre, prietenilor nostri, muncii noastre, dar ca si rezervorul, daca tot dam si dam fara a ne completa rezervele, vine un punct in care putem seca. Poate exista modalitati de a preveni sa se intample asa sau modalitati de a ne completa rezervele daca se intampla totusi.
Tatal meu probabil ca ar fi luat in ras gandul ca actiunea lui a contribuit ca eu sa inteleg psihologia. El a facut ce a facut doar pentru ca era un lucru practic. A facut-o deoarece, pentru supravietuirea noastra, trebuia facut.”
Despre povesti aici:
